~Statea intinsa pe foltoliul cel rosu si tot ce mai putea sa faca e sa priveasca in gol. Nu mai putea sa vorbeasca, sa fie rationala sau sa faca orice altceva din ceea ce era normal sa faca o persoana. Inghetase... Era mult prea rece ca sa poata sa schiteze vreun gest. Cat de mic. Senzatia lacrimilor care`i inundau fata era ca niste flacari care o desfigurau fizic, psihic si sufleteste. Era asa amar totul`! Ura gustul singuratatii`! Ea, cea care iubea sa fie inconjurata de persoane dragi si de atentie. Azi era singura... A spart multe oglinzi din cauza ca nu se mai recunostea in ele. Tot ce vroia era sa`i fie bine`! Vocile cantau in sunete diferite... De ce nimeni nu o lua in brate si o credea slaba? De ce trebuia sa fie puternica, sa`si oblige inima sa se transforme in piatra? De ce toate se termina cu "de ce"`uri neterminate?
~
~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu