~"Ai luat in considerare asta? Sau te`a impiedicat asta vreodata? A, nu? Te bucuri de asta? Bine... E ok asa`!" Asta ziceam sh` eu acum ceva timp. Mi`era bine sh` chiar nu`mi pasa parerea celorlalti pentru ca eram fericita din punctul asta de vedere, ca eu reusesc sa tin in mine ce altii nu mai au deloc. Sh` anume aerul acela copilaresc. Momentele cand te apuca crizele sh` plangi ca nu esti luat in brate sau mai stiu eu ce, exact ca un copil. Ma bucuram ca oamenii ma iubesc sh` asa. Ca unii traiesc prin mine sh` se bucura, isi aduc aminte de momentele lor cand ma vad. Acum nu ma mai bucur de nimic. Da, imi place sh` sunt ferm convinsa ca voi avea acea esenta a inocentei in mine cat voi trai, pentru ca eu nu am s`o arunc... nu am s`o alung, o las pur sh` simplu ca creasca in mine... sa faca ce vrea ea, dar fixul ideii de maturitate vrea sa ma convinga cu orice pret ca am nevoie de aerul acela superior de adult... aerul acela care schimba sentimentele celor din jur sh` complimente de la "Ce fata de copil inocent ai`! ;x" la: "Ce trasaturi de femeie frumoasa are`!". Om matur ascuns intr`un copil ce sunt`!
~
~
orice am face, orice am incerca, in sufletul nostru ramanem tot niste "copii" dornici de afectiune si imbratisari, chiar daca "ambalajul" se schimba.
RăspundețiȘtergere